Programul Operațional Asistență Tehnică – POAT

Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020 (POAT 2014-2020)


POAT 291402929 are drept scop asigurarea unui proces de implementare eficientă şi eficace a Fondurilor Europene Structurale și de Investiții în România în conformitate cu principiile şi regulile de parteneriat, programare, evaluare, comunicare, management, inclusiv management financiar, monitorizare şi control, pe baza responsabilităţilor împărţite între Statele Membre şi Comisia Europeană.

Obiectivul global al POAT 2014-2020 este de a asigura capacitatea şi instrumentele necesare pentru o eficientă coordonare, gestionare şi control al intervenţiilor finanţate din Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii, precum şi o implementare eficientă, bine orientată şi corectă a POAT, Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) şi a Programului Operaţional Competitivitate (POC).

Programul se bazează pe cadrul general descris de prevederile Acordului de Parteneriat iar abordarea strategică POAT este corelată cu documentele strategice relevante la nivel european şi național, respectiv cu prevederile specifice Asistenței Tehnice, conform Strategiei Europa 2020, Planului Naţional de Reformă 2013-2014 şi Strategiei pentru consolidarea capacității administrației publice din România 2014-2020.

POAT 2014-2020 fiind proiectat să răspundă prevederilor Regulamentului 1303/2013 stipulate la Art. 59, va oferi sprijin pentru: pregătire, gestionare, monitorizare, evaluare, informare și comunicare, colaborare în rețea, soluționare a reclamațiilor, control și audit.

POAT 2014-2020 este proiectat ţinând cont de noua arhitectură a sistemului de coordonare, gestionare şi control al FESI, cu patru autorităţi de management în cadrul MFE și își propune să sprijine aspectele orizontale pentru toate PO finanțate din FESI, iar pentru cele trei programe finanțate din FEDR/FC aflate în directa gestionare a MFE (POIM, POC și POAT), să acorde asistenţă aspectelor specifice implementării acestora.

POAT a fost aprobat de către Comisia Europeană în data de 18.12.2014.

Pachetul financiar total pentru programul operațional este stabilit la suma de 252 765 958 EUR, ea urmând să fie asigurată din următoarele linii bugetare specifice:

240 510 639 EUR (FEDR — Regiuni mai puțin dezvoltate);
12 255 319 EUR (FEDR — Regiuni mai dezvoltate).
Următoarele axe prioritare sunt sprijinite de programul operațional:

Axa prioritară 1 „Întărirea capacității beneficiarilor de a pregăti și implementa proiecte finanțate din FESI și diseminarea informațiilor privind aceste fonduri”;
Axa prioritară 2 „Sprijin pentru coordonarea, gestionarea şi controlul FESI”
Axa prioritară 3 „Creșterea eficienței resurselor umane implicate în sistemul de coordonare, gestionare şi control al FESI în România”

POAT 2014-2020

Fonduri UE – POAT 2014-2020